"In urma actiunilor Securitatii si luptei de la Corbu, grupul Arnautoiu a fost decimat, supravietuitorii fiind luati prizonieri. In arest acestia au fost anchetati si torturati, astfel ca unul din verii mei arestati in acel moment a declarat ca a primit de la mine si tatal meu mancare, munitie si o arma de razboi tip ZB pe care a si folosit-o in cursul luptelor. Acest lucru a fost confirmat si de citirea jurnalului de lupta al grupului ce a fost capturat la Corbu. Drept urmare, am fost arestati atat eu cat si tatal meu si dusi intai pentru ancheta la Campulung Muscel, apoi la Curtea de Arges si, in final, la Pitesti. La fiecare dintre aceste sedii ale Securitatii am avut de suportat anchete foarte dure, am fost infometati, lipsiti de apa zile in sir, nu mai stam daca este noapte sau zi si batuti cu salbaticie.

   Imi amintesc de locotenentul Bobu, care la Pitesti, in cursul unuia dintre interogatorii si-a pus pe degetele mainii drepte cate un inel (ghiul) din inox si din cativa pumni am ramas fara masele, fapt care l-a amuzat foarte tare.

    Dupa finalizarea perioadei de ancheta, care a durat aproape un an, am fost dusi la Jilava, in asteptarea judacarii procesului intentat de stat pentru tentativa de schimbare a odrinii de stat si de drept din acea vreme.

    Am fost judecati de Tribunalul Militar Central Bucuresti si condamnati la 5 ani si jumatate de temnita grea si munca silnica, urmati de 2 ani de domiciliu obligatoriu.

    Primii ani ai condamnarii au fost executati la inchisoarea Gherla, unde tatal meu a murit batran. bolnav si chinuit la 3 celule distanta de mine, iar eu am aflat acest lucru la 6 luni dupa moartea lui, prin mila unui gardian mai omenos. Dupa 6 luni de la moartea tatalui meu, de la Gherla am fost transferat la Pitesti, unde am avut parte de cea mai groaznica teroare fizica si psihica posibila, avand partial parte de un tratament in cadrul "experimentului Pitesti", condus de Turcanu.

    Deoarece aveam cunostinte de tamplarie, am fost trimis sa lucrez la atelierul de tamplarie al puscariei, unde faceam lazi-sicriu pentru detinutii ce erau executati in urma condamnarii sau, dupa cum am vazut si era sa patesc si eu, fara nicio judecata. Astfel, dupa 2 luni de lucru in acest atelier, am fost controlat de Turcanu, dus pe campul de executie, carandu-mi lada, pus sa ingenunchez in ea, mi s-a pus pistolul in ceafa, a armat, si dupa aceea s-a razgandit, zicand ca totusi fac lazi prea bune si nu are de unde sa ia alt tamplar asa de bun in locul meu. Si pentru ca tot a venit pana acolo, l-a impuscat pe colegul meu care m-a ajutat sa duc lada, punandu-ma pe mine sa pun capacul si sa astup groapa. Nici pana in ziua de astazi nu stiu daca murise in momentul in care eu am astupat acea groapa, mi se parea ca ii zvacnesc pleoapele, dar putea sa fie si din cauza glontului tras in cap.

    Dupa inca o luna, am fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba, la taiat piatra la canal, unde am executat restul de 3 ani de pedeapsa. Nu stiu cum de am avut puterea sa rezist la toate aceste torturi fizice si psihice, poate am fost ajutat de cei doi ani petrecuti pe linia intai a frontului in cel de-al doilea Razboi Mondial.

    Dupa liberare, am fost trimis cu domiciliu obligatoriu in satul Schei (comuna Stancuta, Braila), sat ce a fost infiintat de deportati si locuit numai de ei. Aici mi-am cunoscut sotia, deportata din zona Severinului, ne-am casatorit si am ramas, dupa ridicarea interdictiei de deplasare (sfarsitul anilor 50)."

Samoila C. Constantin (1923 - 2000)