Închisoarea Pitesti este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Pitesti, România, renumit pentru asa-zisele încercari de „reeducare”, efectuate sub autorizatia autoritatilor comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute si sub denumirea Experimentul Pitesti sau Fenomenul Pitesti). Acest experiment nu a fost altceva decât o scuza pentru administrarea unor batai si torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” detinutii politici, majoritatea studenti, membri în grupari interzise de comunisti ca Partidul National Taranesc si Partidul National Liberal, precum si cei inspirati de Garda de Fier sau membri sionisti ai comunitatii evreiesti din România.

    Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepadarea convingerilor si ideilor politice si religioase a detinutilor, si în cele din urma alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. Estimarile totale referitor la numarul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 si 5000. Este considerat a fi cel mai mare si cel mai intensiv program de spalare a creierului prin tortura din blocul de Est.

    In frunte cu Nikolski, general, comandant suprem al Securitatii romanesti timp de 16 ani, Securitatea a pus la punct un plan pentru lichidarea rezistentei morale a tinerilor detinuti politici, slujindu-se de un nucleu de detinuti, condusi de Eugen Turcanu, ce urma sa puna in aplicare, in domeniul dreptului comun, cunoscutele teorii ale lui Makarenko. Acestia si-a luat sarcina de a-i reeduca pe altii si de a-i aduce pe "drumul cel bun". DIn acest grup faceau parte, pe langa Turcanu, urmatorii: Popa Alexandru, Livinski, Martinus, Nuti patrascanu, Titus Leonida si altii.

   

    Închisoarea asigura si o selectie preliminara pentru lagarele de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra, Ocnele Mari si altele, unde echipe de fosti detinuti urmau sa continue experimentul.

    În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autoritati. Membrii ODCC a fost judecati în secret pentru abuzuri, procesul rezultând în peste douazeci de condamnari la moarte (Turcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de detinuti si pentru abuzurile exercitate asupra altor 780); cadrele securiste însarcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecati în anul urmator; toti au primit sentinte usoare si au fost pusi în libertate la scurt timp. În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotarât ca experimentul a fost rezultatul infiltrarii cu succes a agentilor Statelor Unite si a Garzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România.