Procesul a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) si tortura fizica.

    Detinutii, pe lânga bataile severe administrate regulat, au fost siliti sa se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitatile dinaintea încarcerarii. Gardienii i-au fortat sa participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politica, cu subiecte precum materialismul dialectic si istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare si îndemnuri la demascare pentru diferite abateri reale sau inventate.

    Toate victimele experimentului au fost initial trecute printr-un interogatoriu, în timpul caruia tortura fizica a fost aplicata ca mijloc de a revela detalii intime din viata personala a fiecaruia (acest proces fiind denumit "demascarea externa"). Asadar, detinutii erau obligati sa dezvaluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente; cu speranta ca vor putea evita torturile, multi detinuti au "recunoscut" pacate imaginare. A doua etapa, "demascarea interna", avea ca obiectiv dezvaluirea numelor celor care se purtau mai putin brutal sau oarecum indulgent fata de ei în detentie.

    Umilirea publica era de asemenea aplicata, de obicei în faza a treia ("demascarea morala publica"); detinutii erau siliti sa denunte toate convingerile, ideile si valorile personale. Trebuie mentionat faptul ca detinutii credinciosi erau îmbracati ca Iisus Cristos, iar ceilalti erau siliti sa-i insulte; erau fortati sa blasfemeze simboluri religioase si texte sfinte.

    Detinutii erau siliti sa accepte notiunea ca membrii propriilor familii aveau tot felul de trasaturi criminale, grotesti; au fost obligati sa scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instante de comportament pervers. Conform relatarilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptata de informatii opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale si adevarate în subconstientul victimei, prin alterarea si deprecierea constanta a realitatii existente si înlocuirea ei cu o imagine fictiva, re-educatorul a obtinut în final scopul demascarii: sa faca minciuna atât de reala pentru victima încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens." Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse pâna atunci".

    Pe lânga violenta fizica, detinutii supusi "reeducarii" erau obligati sa faca diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, sa curete podeaua cu o cârpa tinuta între dinti). Prost hraniti si tinuti în conditii degradante si nesanitare, detinutii nu aveau permisiunea sa aiba contact cu lumea din afara penitenciarului, si erau fortati sa-si acopere ochii în rarele situatii când ieseau din celule. Tratamentul la care noii veniti erau supusi de catre veteranii "reeducarii" includea lovituri pentru a-i împiedica sa adoarma, erau obligati sa manânce la repezeala direct din farfurii lasate pe podea cu mâinile tinute la spate, si chiar siliti sa manânce fecale sau bagati cu capul în galeti cu urina.

    Se stie ca in cursul reeducarii au pierit cel putin cincisprezece studenti, dintre care: